Psihologia sistemică este o abordare în psihologie care se concentrează pe înțelegerea comportamentului uman și a problemelor psihologice în contextul sistemelor din care fac parte indivizii, cum ar fi familia, grupurile sociale, comunitățile sau organizațiile. Această abordare nu se concentrează doar pe individ în mod izolat, ci ia în considerare relațiile și interacțiunile acestuia cu alte persoane și cum aceste interacțiuni influențează și sunt influențate de sistemul mai larg.

Gândirea sistemica a pătruns în psihoterapie în anii 1970 prin intermediul domeniului incipient al terapiei de familie. 

Pentru a dezvolta subiectul gândirii sistemice, un sistem poate fi definit ca orice entitate al cărei părți relaționează unele cu celelalte conform unui pattern. Prin urmare, sistemele înseamnă de la ceasuri, până la televizoare și sisteme de transport. În plus, conform acestei definiții toate organismele biologice, de la bacterii la balene sunt sisteme. Sistemele umane includ totul de la personalitatea unui individ la popor și ambele funcționează conform unor convingeri. 

Conform acestei definiții, o grămadă altcătuită din varii părți de mașină nu este un sistem, însă odată ce acele părți sunt ansamblate într-un anumit fel, ele devin un sistem care este mai mult decât suma părților sale. Ele devin o mașină. Părțile de mașină relaționează conform unui pattern. O mașină care intră pe autostradă devine parte integrată dintr-un sistem mai mare, un sistem pe care îl influențează și care o influențează la rândul său. Dacă s-ar întâmpla ca mașina să se oprească subit într-un trafic aglomerat, acest fapt va afecta într-un mod important fluxul traficului. În același fel, viteza mașinii și capacitatea de a o manevra depind de viteza și ritmul mașinilor din jur. Prin urmare, sunt mai multe grade în care sistemele se afectează unele pe celelalte – grade în care ele sunt integrate într-un alt sistem sau în care ele se constrâng reciproc. 

Modul în care sistemele umane sunt diferite de sistemele mecanice este cheia modelului Internal Family System. O premisă fundamentală a IFS-ului este aceea care spune că oamenii dețin din naștere atât un instinct cât și o înțelepciune privitoare la propria lor sănătate. Nu doar că încercam să păstram niste stări stabile și reacționăm la feedback ci avem de asemenea tendința de a năzui spre a fi mai creativi și de a avea relații apropiate cu ceilalți. Venim pe lume cu totul echipați pentru a duce niște vieți interioare și exterioare armonioase. Pornind de la această premisă de bază, rezultă că oamenii au probleme cronice din cauza faptului că resursele lor interioare și înțelepciunea lor intrinsecă nu sunt accesate pe de-a întregul. 

Terapia IFS este gândită în așa fel încât să-i ajute pe oameni să descopere aceste constrângeri, limitări și să se elibereze de ele. 

Modelul terapiei sistemelor familiale interne,  aduce gândirea sistemica pe tărâmul intrapsihic. În psihoterapie, ea este foarte potrivită pentru a conceptualiza existența indivizilor și pentru a intra în relație cu ei că fiind sisteme psihice. 

În momentul în care privim psihicul unui individ ca pe un ecosistem distinct, descoperim mai multe puncte posibile de acces. Curiozitatea este cheia de acces prin acele uși iar cartografierea este un ghid deosebit de folositor pentru ceea ce se regăsește înăuntru. Așa cum terapeuții de familie cartografiază organizarea relațiilor de familie, tot așa terapeuții care lucrează cu un singur individ pot cartografia familia interioară pentru a înțelege și a face mai clare alianțele, coalițiile și polarizările familiale dintre părțile clientului. O hartă a sistemului interior nu doar că ne vorbește despre sarcinile și relațiile parților, ci ne reamintește deopotrivă că abordăm un sistem activ, format din nenumărați indivizi motivați, un sistem care ne semnalează niște instincte sociale și un anumit sentiment de sincronizare. 

     *Terapia Sistemelor Familiale Interne (Internal Family Systems – IFS)* este un model de terapie psihologică dezvoltat de Dr. Richard C. Schwartz în anii 1980. Această abordare consideră mintea umană ca fiind formată din multiple „părți” sau „subpersonalități” care interacționează între ele, formând un sistem intern. Fiecare parte are rolul său specific, iar obiectivul terapiei este să aducă armonie și echilibru între aceste părți, astfel încât individul să poată funcționa într-un mod sănătos și integrat.

Principiile Cheie ale Terapiei Sistemelor Familiale Interne

1. *Mintea Multipla: Părți sau Subpersonalități*

   – În cadrul IFS, mintea este văzută ca fiind compusă din diverse „părți”, fiecare cu propriile gânduri, emoții și comportamente. Aceste părți nu sunt patologice, ci aspecte normale ale psihicului uman care pot intra în conflict uneori. De exemplu, o parte poate fi foarte critică, în timp ce alta poate fi plină de anxietate sau frică.

2. *Sinele (Self-ul)*

   – La baza sistemului intern se află „Sinele” sau „Self-ul”, care este considerat a fi esența centrală a individului. Sinele este caracterizat de atribute precum înțelepciune, compasiune, curaj și calm. Terapia IFS încearcă să ajute individul să se reconecteze cu acest Sine, care poate ghida și coordona celelalte părți ale sistemului intern într-un mod sănătos.

3. *Părți Protectoare și Exilate*

   – *Părțile Protectoare (Managers și Firefighters)*: Acestea sunt părțile care încearcă să protejeze individul de durere sau suferință. Managerii lucrează preventiv pentru a evita situațiile dificile, în timp ce Firefighters intervin în crize pentru a distrage atenția sau a suprima durerea prin diverse comportamente (cum ar fi consumul de substanțe, mâncatul compulsiv etc.).

   – *Părțile Exilate*: Aceste părți sunt cele care poartă durerea sau traumele emoționale și sunt „exilate” de către sistem pentru a proteja individul de reexperimentarea suferinței. Aceste părți pot fi, de exemplu, cele care rețin amintiri de traume, rușine sau frică.

4. *Restaurarea Echilibrului Intern*

   – Scopul terapiei IFS este să restabilească un echilibru intern prin permiterea Sinelui să preia conducerea și să ajute părțile să se elibereze de rolurile lor extreme. Acest lucru se face prin dialoguri terapeutice cu părțile, recunoașterea și validarea nevoilor lor și reîntregirea părților exilate într-un mod sigur.

Procesul Terapiei Sistemelor Familiale Interne

1. *Identificarea Părților*

   – Terapeutul și clientul colaborează pentru a identifica diferitele părți ale sistemului intern al clientului. Acest lucru implică observarea gândurilor, emoțiilor și comportamentelor și înțelegerea scopurilor fiecărei părți.

2. *Separarea Sinelui de Părți*

   – Odată ce părțile sunt identificate, terapeutul ajută clientul să se distanțeze de ele, pentru a permite Sinelui să iasă în prim-plan. Aceasta se numește „depolarizare” și permite clientului să interacționeze cu părțile sale dintr-o poziție de compasiune și curiozitate.

3. *Vindecarea Părților Exilate*

   – Procesul terapeutic implică lucrul cu părțile exilate pentru a elibera emoțiile și amintirile dureroase. Terapeutul ghidează clientul să se reconecteze cu aceste părți într-un mod care să permită vindecarea traumei și reintegrarea acestor părți într-un mod sănătos în sistemul intern.

4. *Reintegrarea și Armonizarea Sistemului*

   – După ce părțile au fost vindecate și Sinelui i se permite să preia conducerea, sistemul intern începe să funcționeze într-un mod mai armonios. Părțile își pot schimba rolurile, contribuind la bunăstarea generală a individului, în loc să rămână blocate în tipare disfuncționale.

Beneficiile Terapiei IFS

– *Auto-cunoaștere și Auto-compasiune*: Terapia IFS ajută indivizii să dezvolte o mai bună înțelegere și compasiune față de propriile părți, ceea ce poate duce la o creștere a stimei de sine și a capacității de a gestiona stresul.

– *Vindecarea Traumei*: Prin abordarea directă a părților exilate, terapia IFS poate fi eficientă în vindecarea traumei și a suferinței emoționale nerezolvate.

– *Echilibru și Integrare*: Terapia promovează un echilibru intern, unde toate părțile pot coexista într-un mod armonios sub conducerea unui Sine puternic și binevoitor.

– *Reziliență și Creștere Personală*: Odată ce sistemul intern este armonizat, indivizii sunt mai bine echipați să facă față provocărilor vieții și să se dezvolte personal.

Terapia Sistemelor Familiale Interne este o sinteză a două paradigme: mintea pluralistă, ideea că noi toți conținem mai multe părți distincte, și gândirea sistemică. Atunci când Sinele rămâne prezent și preia conducerea, partea clientului se va simți în sfârșit înțeleasă, iar sentimentele ei negative se vor diminua. 

Aceasta stare-de-a-fi-Sine nu este doar un concept. Atunci când Sinele este prezent, oamenii experimentează o diferență palpabilă în corpurile lor. 

A înțelege că o mică parte din mine este ranită sau furioasă este considerabil mai puțin rușinos sau mai puțin amenințător decât a spune: sunt rănită/sunt furioasă. 

În cadrul IFS-ului, legătura dintre teorie și practică este foarte clară: fiecare intervenție este concepută și menită să se adreseze nevoilor familiei interne a clientului prin eliberarea de constrângeri și să fructifice cât mai multe dintre resursele înnăscute ale clientului. 

Așa cum ne este mai ușor să relaționam cu oamenii atunci când îi știm pe nume, tot așa relaționăm mai bine cu părțile din noi atunci când le atribuim o etichetă care spune ceva despre identitatea lor. Prin urmare, pe lângă a face referire la entitățile noastre interioare denumindu-le părți, îi încurajăm pe clienți să le atribuie niște etichete părților lor.

Însă deși folosim etichete pentru a face referire la părți, este greșit să presupunem că eticheta sau rolul părților (partea tristă, partea furioasă, căpitanul, îngrijitorul) îi surprinde esență. În IFS, ne dorim să-i ajutam pe clienți să înțeleagă și să rețină că o parte nu este doar o stare emoțională sau un pattern obișnuit de gândire. Ci, mai degrabă, că părțile sunt sisteme mintale discrete și autonome, fiecare având propria sa gamă de emoții, propriile stiluri de exprimare, propriile abilități, dorințe și perspective despre viață. De exemplu, o parte care este furioasă se poate simți deopotrivă speriată și rănită.

Din perspectiva IFS-ului, fiecare dintre noi conține un trib interior de oameni, oameni de vârste diferite, cu interese, talente și temperamente diferite. Și de data aceasta ne poate fi de ajutor analogia cu familia. Exact așa cum copiii sunt forțați să preia niste roluri extreme pe care nu și le doresc și pentru care nu sunt echipați sau potriviți, părțile sunt forțate să preia niste roluri extreme. De exemplu, în familiile de alcoolici, descoperim adesea un copil supra- responsabilizat, care a preluat rolul de îngrijitor al părinților, un copil distras sau un rebel furios. Odată ce acești copii sunt eliberați de povara rolului lor, ei se schimba în mod dramatic. Și cu părțile se întâmplă la fel. Atunci când primim o parte ca pe un copil sau ca pe un adolescent care este timid sau furios într-un context anume, sunt șanse mai mari să fim curioși cine ar fi și cum ar fi aceasta parte în alte circumstanțe, decât dacă am considera că ea este definita de un singur atribut. Drept rezultat suntem înclinați să ne gândim mai degrabă cum să ajutam acea parte să-și descopere întregul potențial. 

Terapia Sistemelor Familiale Interne este o metodă profundă și compasională de a lucra cu complexitatea psihicului uman. Prin recunoașterea și vindecarea părților noastre interne, putem ajunge la o stare de echilibru și integritate care ne permite să trăim o viață mai sănătoasă și mai împlinită.